17 septembrie 2007

Şoimii patriei ediţia 2000

Azi e prima zi de şcoală şi totodată prima zi pentru cei născuţi în 2000. Micuţii născuţi acum şapte ani au fost prezenţi azi la festivităţile de deschidere a anului şcolar pentru prima oară. Aceştia ca şi generaţiile de odinioară Şoimii patriei au ceva în comun: emoţiile acestei zile, chiar frica de ce-i aşteaptă.

Chiar dacă frica lor are alte cauze, micuţilor ar trebui să le fie frică. Dar spre norocul lor, ei sunt încă inconştienţi că-şi fac debutul în sistemul de învăţământ mediocru dar european.. cică. Ei vor învăţa în primii ani să scrie, să citească, să socotească, dar mai târziu vor învăţa cum copiii părinţilor înstăriţi vor trece prin şcoală prin şpăgi, atenţii chiar ameninţări la adresa profesorilor şi fără să mai trebuiască să înveţe!

Da dragilor, asta e şcoala românească (după modelul societăţii de azi). Ai bani ai carte! Şi aceştia vor fi viitorul ţării, copii care vor deprinde regula cum că cel mai tare din parcare poate obţine orice, iar cei silitori sunt fraieri!

Degeaba se oftică unii profesori când sistemul de învăţământ e acuzat de mediocritate şi că practică duble standarde avantajând copiii mai înstăriţi. Ei nu înţeleg că în fond nu ei sunt acuzaţi în mod direct ci cei responsabili de politici publice care înţeleg doar să schimbe în fiecare an desfăşurarea testelor naţionale şi bacalaureatului nu şi să vină cu măsuri pe termen lung pentru a redresa învăţământul românesc care se zbate în mediocritate, lipsă de profesori competenţi şi infrastructură precară!

Aşadar dragi şoimi ai patriei ediţia 2000, vă urez să rămâţi copii cât mai mult timp cu putinţă, să vă bucuraţi de copilărie, de inocenţă pentru că apoi toate acestea vă vor fi furate, veţi ajunge să fiţi scârbiţi de societate, de cum înţelege aceasta să vă trateze sau să vă apere şansele în viaţă!

Un comentariu:

blinder spunea...

bine spus.. pacat ca cei mici nu pot citi ce`am scris despre colegii lor mai mari.. poate asa ar fi reusit sa se dezvolte normal si sa evite un dezastru :)