25 iulie 2007

Utopium, best-seller în provincie

Episodul 1: Mă hotărăsc să merg la un film la Lotus. Ajung mai devreme. Iau un 24-FUN şi lângă un Pepsi şi-o ţigară aştept să vină timpul filmului. Răsfoiesc ghidul "timpului meu liber" - dar de când am eu timp liber? - şi observ reclame care mai de care mai interesante, funny, cu subtilităţi sublime.

Episodul 2: Merg cu tramvaiul pe Decebal dinspre Dacia spre Biserica Emanuel şi văd reclame pe fond roşu de-o parte şi de alta a drumului cu două feţe zâmbăreţe care au mesaje de transmis. Îmi cer scuze dar nu pot reproduce cele două mesaje, interesante de altfel, însă deloc inteligibile pentru 90% dintre navetiştii (per pedes, otelişti sau şoferingieni) acelei porţiuni de oraş.

Episodul 3: Navighez pe internet şi descopăr siteul www.utopium.ro care se mândreşte ca fiind cea mai creativă agenţie de publicitate din afara capitalei. Dacă aş vrea să fiu rău i-aş întreba care capitală? Al Congo?

Dar nu pot să fiu rău întrucât din experienţa pe care o am în domeniul online-development-advertising-PR-marketing pot să afirm că sunt foarte creativi. Cum altfel aş fi făcut legătura între cele trei episoade de mai sus? Recunosc e şi inteligenţa mea la mijloc. Dar... e meritul lor ca şi-au construit o imagine pe măsura reputaţiei.

Episodul 4: Navighez mai departe şi descopăr blogurile câtorva angajaţi ai acestei agenţii: Cristian Ungur - creative director, Mihai Cristian - ?, Gabriel Porfire - art director. Primul lucru care bate la ochi că toţi trei scriu despre publicitate în speţă, să fie oare parte a job-descriptionului lor?

N-are importanţă, dar seria "ciudăţeniilor" continuă cu pagina echipei Utopium de pe siteul agenţiei şi anume cu funcţiile acestora: managing partner, executive manager, financial director, creative director, art director, junior art, account, media director, media consultant, production supervisor, manager assistant. Dincolo de funcţiile pompoase în termeni non-româneşti (că doară e la modă) îţi dau impresia că toţi sunt şefi. Dar atunci cine lucrează? Întrebarea este retorică, rog auditoriul să nu încerce a da un răspuns. Oricum răspunsul este neaşteptat şi anume că aceştia nu lucrează ci fac bani!

Fraţilor, dragii mei colegi de breaslă şi tovarăşi întru funcţii conforme cu directivele UE de la Utopium voi când ţineţi ziua porţilor deschise? Tare aş vrea să văd şi eu care e secretul creativităţii voastre!

PS1: Aţi uitat-o pe femeia de serviciu din echipa de pe site... sărăca house cleaning & garbage removing manager!

PS2: Singurul motiv al caracterului ironico-pamfletar al prezentului articol este atragerea şi a publicului neţintă, a celor care în cel mai bun caz ştiu citi şi mânui un maus.

3 comentarii:

Anonim spunea...

v-ati gandit ca poate nu exista o femeie de serviciu?
Acesti oameni, despre care spuneti dvs. ca nu lucreaza, sunt suficient de umani, harnici si modesti incat sa-si faca singuri curat la locul de munca!

Liviu spunea...

Loool, la doua luni de la postare primesc si eu raspuns :)

Oricum, Utopium face niste reclame super tari. Nu o spun la misto!!

Ad. spunea...

Imi amintesc postul despre Utopium pe care l-am vazut in vara. Pentru noi a fost magulitor articolul si toti ne doream sa punem un post. Se pare ca un anonim tot s-a furisat si a pus unul...cinste lui!
Creativitatea Utopium a luat vineri seara doua trofee de argint la Festivalul International Golden Hammer. Aceste trofee au adus in primul rand un punctaj bun pentru Romania si apoi o satisfactie enorma pentru noi.

In ceea ce priveste portile deschise de la Utopium...chiar daca placuta cu Atentie Caine Rau descurajeaza le tinem deschise. Mai mult blogul nostru http://utopium-advertising.blogspot.com asta se doreste, Utopium Porti Deschise.